Luni dimineață, Gabriel Tamaș urma să plece la Glasgow, pentru a discuta ultimele detalii ale transferului său de la Auxerre la Celtic, însă un telefon primit de la Ioan Becali i-a dat planurile peste cap. Tratativele cu Celtic au intrat în impas și jucătorul a rămas acasă, la Brașov, sperând ca lucrurile să se rezolve cât mai repede, mai ales că, așteptând să plece la Glasgow, el nu s-a mai prezentat la reunirea lui Auxerre. Internaționalul român își va face apariția astăzi la pregătirile formației franceze și va aștepta perfectarea actelor la Auxerre. De acestea se ocupă Ioan Becali, care se află de ieri la Glasgow, pentru a-i convinge pe șefii lui Celtic că suma de 5 milioane de euro cerută de francezi nu e mare în raport cu valoarea jucătorului. După amicalul Celtic – Unirea Urziceni, disputat aseară, Giovani a avut o întrevedere cu managerul Strachan și cu ceilalți oficiali ai scoțienilor, pentru a stabili detaliile transferului, care se vrea perfectat zilele acestea. Pe de altă parte, conform unei părți a presei din Scoția, Celtic ia în calcul și varianta ca transferul să nu se realizeze și merge și pe altă pistă. „Catolicii” s-au orientat spre fundașul sârb Marko Basa, de 25 de ani, care evoluează la Le Mans. Gruparea franceză cere însă pe Basa nouă milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER